Tranzacționarea Automată

Tranzacționarea automată este o metodă de tranzacționare diferită de metoda clasică și presupune utilizarea unui soft automat care practic înlocuiește prezența traderului și preia sarcina acestuia de a tranzacționa manual.

Această metodă este relativ nouă, devenind disponibilă pentru clienții obișnuiți abia în anul 2008. Până atunci a fost utilizată doar de către instituțiile financiare mari, precum fonduri de investiții, case de brokeraj și bănci de investiții.

În doar câțiva ani, metoda a devenit atât de populară încât pe bursa din New York (NYSE și Nasdaq ) 75% din totalul ordinelor au fost executate de softuri automate de tranzacționare.

De ce sunt necesari Roboții de Tranzacționare?

Nu mai e un secret că azi, tehnologia a monopolizat toate domeniile. Apariția și dezvoltarea ei a adus numeroase beneficii omenirii. În primul rând pentru că a facilitat anumite sarcini sau chiar le-a redus și a economisit timp prețios.

Softurile automate de tranzacționare pot fi un partener ideal în relația oricui cu bursa, fie că vorbim de un trader debutant sau de un expert. Acești roboți au un mare avantaj putând fi adaptați în funcție de nevoile fiecărui trader în ceea ce privesc tranzacțiile.

Însă principala lor calitate e aceea de a i se substitui traderului, fără a-i prelua emoțiile ce ar putea influența negativ rezultatul unei tranzacții. Robotul de tranzacționare urmează rațional planul stabilit, acționând coerent și logic.

Dacă în cazul tranzacționării manuale, emoții precum frica sau lăcomia pot atrage chiar și un trader profesionist într-un declin psihologic care poate genera un eșec, la tranzacționarea automată acest lucru este imposibil.

Cum funcționază Softurile Automate de Tranzacționare?

Softul automat sau robotul de tranzacționare funcționează după niște algoritmi bine stabiliți. Practic rolul său e de a analiza graficele de preț ale instrumentelor tranzacționate dar și alte activități de piață.

El poate identifica semnale care pot cuprinde diferențe de prețuri ale aceluiași instrument, diferențe de spread-uri, de corelație între diverse instrumente, etc., iar scopul său final este de identificare a tranzacțiilor generatoare de profit. Folosind setările prestabilite de utilizator el va genera o tranzacție și astfel va trimite un ordin de cumpărare sau de vânzare către piață.

Este un mecanism genial nu e așa?

Robotul de tranzacționare este cu adevărat o mașinărie inteligentă ce execută planul de tranzacționare urmând cele mai mici detalii, la orice oră din zi sau noapte, fără a obosi și fără a fi dominat de sentimente.

Termeni si Conditii de Utilizare Politica De Confidentialitate Modalitati De Plata

©Copyright 2019 - InsideTraders.ro - Toate drepturile rezervate.

IMPORTANT: Tranzacționarea în marjă implică un nivel ridicat de risc care poate să nu fie adecvat pentru toți investitorii. Efectul de levier, specific tranzacționării în marjă creează riscuri suplimentare și expunere la pierderi. Înainte de a vă decide să tranzacționați, luați în considerare cu atenție obiectivele dvs. de investiții, nivelul de experiență și toleranță la risc. Ați putea să vă pierdeți o parte din investiția inițială; nu investiți bani pe care nu vă puteți permite să îi pierdeți. Documentați-vă cu privire la riscurile asociate tranzacțiionării în marjă și solicitați sfaturi de la un consultant financiar sau fiscal dacă aveți intrebări. SC Prop Quant SRL este furnizor de produse tehnologice și nu este asociat sau afiliat în niciun fel cu intermediarii de servicii de investiții financiare (ex. case de brokeraj etc).